Noi, Toamna și cele mai înalte vârfuri din Munții Ciucaș: Gropșoarele și Ciucaș

/ / Povești din drumeții

Salutare, prieteni 🙂 Sorin de la Socializează cu Noi aici.

Vineri, 23 octombrie am fost în Munții Ciucaș să urcăm pe Vârful Gropșoarele și să vedem cum se simte toamna pe culmea Zăganu-Gropșoarele. A fost o zi în care ne-am depășit planul de călătorie și până la urmă am ajuns și pe Vârful Ciucaș.

A fost o zi minunată cu 10 ore de soare în care privirile noastre au fost încântate de tot ce se poate vedea de la înălțimea Munților Ciucaș. Dacă mergi pe munte de ceva timp știi că să ai 10 ore de soare la 1900 metri la final de octombrie este lux, nu alta.

Totul a pornit de o schimbare de ultim moment pe care am făcut-o chiar în săptămâna drumeției. Luni, pe 19 octombrie, uitându-mă pe prognoza meteo, mi-a dat seama că Ciucașul va fi învăluit în ceață sâmbătă și vom urca fără să vedem prea multe, adică exact așa cum a fost pe Negoiu.

Am zis că mai bine nu, așa că am vorbit cu colegii de drumeție și, pentru că ei puteau, am stabilit să mergem vineri, în loc de sâmbătă. Și asta fost o idee excelentă.

În rândurile de mai jos o să povestesc cum a fost drumeția și, mai bine decât vă pot spune eu, mai jos, în albumul foto, sunt 150 de poze care sper să vă facă să simțiți că ați mers și voi cu noi.

La ora 4:30 a sunat ceasul. M-am ridicat din pat, am deschis ușa de la balcon ca să intre aer proaspăt și m-am dus la baie. M-am spălat pe față și pe dinți. Eram deja treaz bine. Într-o zi de muncă, apa rece mă trezește, acum m-a trezit entuziasmul: urmează o nouă zi pe munte.

Rucsacul mă aștepta cuminte în fața ușii de la intrare, punga de rafie cu bocancii, bețele de trekking la fel. Scot drona de la încărcat și o pun în rucsac. Verific că bateria camerei foto este încărcată și ies pe ușă. Afară întuneric beznă.

“Când mergeam vara, la ora asta începea să se crape de ziuă, prietene!”

Mă sui în mașină și mă întrept spre Crângași să-i iau pe Cătălin și pe Carmen, colegii mei de drumeție de astăzi. Când suntem grup mai mare, noi ne întâlnim la Izvor. Când suntem mai mic, găsim alte soluții de întâlnire ca să ne fie mai ușor. Carmen și Cătălin îmi sunt elevi la Let’s Dance la dansuri populare, sunt proaspăt căsătoriți și chiar eu am avut plăcerea de a le pregăti dansul mirilor. Atunci când am vorbit cu ei despre experiența lor montană de până acum, am înțeles că ei nu au mers foarte mult pe munte, dar că fac mișcare în mod regulat la București. Pentru ce voiam să facem noi în Ciucaș azi, asta este mai mult decât suficient.

La 5:15 eram deja toți în mașină.

Carmen: “Eu aș vrea să merg pe munte mai des, dar nu sunt un morning person. De ce trebuie să înceapă excursiile la 5:00?”
Eu: “Păi ca să petrecem cât mai mult timp acolo și să ne putem termina traseul pe lumină, mai ales acum că iarna este aproape și ziua este scurtă.”

Ieșim din București pe DN1, la Ploiești facem dreapta pe DN1A. Nu am pus muzică deloc până am ajuns acolo, așa că am stăt la povești timp de două ore și jumătare cât a durat drumul. O chestie amuzantă care s-a întâmplat pe drum este că am oprit de vreo 3-4 ori la intersecția drumului cu calea ferată și ne întâlneam mereu cu acealași tren. Așa este acolo în Măneciu, șoșeaua și linia de cale ferată șerpuiesc prin munte împreună.

La 7:50 am ajuns la Cabana Muntele Roșu și am început să ne echipăm. Soarele era senin și încă nu răsărise complet, iar dârele de umbră pe care le lăsa pe vegetație erau superbe.

Când ne puneam bocancii în picioare vine la mașina noastră un câine prietenos care se gudură pe lângă noi și ne face să zâmbim.

Cătălin:

“Ia uite, el este ca un hostess de la intrarea în restaurant. Ne urează bine ați venit pe munte”

Terminăm echiparea. Ne luăm bețele de drumeție. Facem poza de before și pornim la drum. Culmea Zăganu-Gropșoarele unde vom urca se vede așa de clar de acolo.

Traseul Triunghi Roșu pe care mergem trece pe lângă ce arată ca o vilă privată împunătoare care are o super priveliște.

“Waw! Oare câți bani are ăsta de a putut să-și facă casă aici?”

Răspunsul pe care l-am aflat puțin mai târziu în tură este că “Foarte mulți”, pentru că proprietarul este chiar statul român, acela este “Observatorul Seismologic Muntele Rosu”. Faină construcție.

Intrăm în pădure și începem urcarea. Câinele de la Cabana Muntele Roșu ne însoțește. Bună treabă. Suntem mai mulți cu 1.

După 30 de minute de urcat primim prima recompensă a zilei. Se văd Bucegii. Se vedea Turnul de pe Coștila și chiar și Crucea de pe Muntele Caraiman, unde am fost acum o lună. Supeeeer.

După încă 15 minute de mers întâlnim o construcție, un fel de colibă metalică, care nu știm ce este, dar bănuim că are legătură cu stația meteorologică. Dacă știi ce este, lasă-ne un comentariu mai jos să aflăm și noi. Pe deasupra ei începe să se vadă Cheia și în fundal se văd munții Grohotiș.

Continuăm urcarea spre creastă. Poteca este străjuită de brazi verzi și de iarbă uscată. Începe să fie cald. Zici că este o zi de vară. Mă dezbrac la tricou și îmi pare rău puțin că dimineață am lăsat pantalonii scurți acasă.

După o oră de mers ajungem pe la 1600m. Am urcat 300 m într-o oră. Super ritm de mers. În stânga vedem pentru prima dată Cabana Ciucaș, în dreapta se vede Cheia.

Cătălin mă întreabă: “Oare o să vedem și Piatra Craiului?”

“Da. Ar trebui să-l putem vedea.”

Începem din nou să urcăm. Cătălin și Carmen sunt bine pregătiți fizic, așa că nu mai respectăm tiparul de a face pauză 10 minute la fiecare oră. Pauzele pe care le facem pentru poze sunt suficiente pentru ei. Câinele urcă în continuare cu noi.

“Hai să-i dăm și lui un nume, dacă tot suntem prieteni de drumeție. Să-i zicem Bobby, Bobby Ewing.”

Colegii au început să râdă. Cine este milenial timpuriu sau mai în vârstă de atât, sigur a prins referința asta. Zis și făcut. Bobiță i-a rămas.

Mai urcăm 30 minute, era aproape ora 10 și noi ajungem in zona Vârfului Muntele Roșu, traseul trece pe lângă el:

“Ia uite ce avem acolo în spate, Cătă.”

Mărețul Piatra Craiului, unul dintre cei mai interesanți munți de pe la noi, începea să se vadă. Îmi aduc aminte de drumeția pe care am făcut-o acolo pe vârful Piatra Mică. Am prins o vreme superbă ca cea de azi.

Tot în direcția aceea se vedea foarte bine și culmea Bratocea, unde am filmat tutorialul cu bețele de trekking.

Mai urcăm 15 minute, mai primim o recompensă. Am urcat peste 1700 si începem să vedem ce este în spatele culmii Bratocea: vârful Piatra Mare se vede primul. Cred că 3 drumeții am făcut anul acesta acolo. Cea prin Cascada Tamina este prima care îmi vine în minte.

La 10:05 ajungem în Șaua la Răscruce. Suntem pe culmea Zăganu-Gropșoarele. Vedem și ce este în partea cealaltă a muntelui, adică zona Buzăului. În departare se vede și Vârful Mălaia. Trebuie să facem o drumeție și acolo.

Indicatorul pentru Gropșoarele spune 30 de minute.

“Guys, hai să nu facem pauză acum și să mergem pe vârf. Facem acolo pauza de masă.”

Zis și făcut. Pornim pe creastă.

“Doamne ce vreme am prins. Totul se vede așa de clar. Nu este vânt. Este o zi perfectă de toamnă. Dacă nu schimbam ziua, mâine orbecăiam prin ceața pe aci.

Întâlnim două coșmelii metalice: una rosie, una galbenă. Stăm vreo 10 minute să le explorăm. Cea roșie este stația meteo automată care transmite date jos. Are panouri solare, antene și camere catre transmit live pe web pe ea. Da. Poți să vezi cum e pe Ciucaș live (caută pe google “camere web ciucaș”).

A doua, cea galbenă, și ea cu cameră pentru web pe ea, după o examinare atentă, Cătălin, care este inginer BTW, concluzionează că este un releu de transmisie radio.

La 10:40 ajungem pe Vârful Gropșoarele. Între timp a început să bată puțin vântul așa că ne așezăm în partea unde nu bate și ne îmbrăcăm mai bine. Facem pauză de masă. Eu scot drona la păscut. Îl hrănim și pe Bobiță. Stăm la taclale.

“Cătă, cum v-ați cunoscut?”

“Aaaa. Păi în Poli. Eu eram anul 4, Carmen era anul 2 și mi-a luat camera de cămin.”

Și îmi povestește cum a fost. Carmen îl completează din când în când. Ne râdem.

Auzind povestea mă gândesc.

“Ce casual ajungem, unii în viața altora. Apoi Fast forward 10 ani și persoana respectivă este cea mai importantă persoană din viața ta.”

Pe vârf, din direcția din care am venit și noi, mai ajung și alți drumeți: un cuplu și un bărbat singur. Cuplu face câteva poze și se întoarce, bărbatu zice că vrea să meargă pe Vârful Zăganu așa că parcurge creasta în continuare.

O oră am stat pe vârf.

La 11:40 ne-am pus în mișcare. Următoarea destinație Cabana Vârful Ciucaș.

“Guys, voi ați fost pe vârful Ciucaș?”

“Nu. Nu am fost”

“Păi. Hai să vedem cât facem până la Cabană și cât de obosiți suntem când ajungem acolo. Cred că putem ajunge și acolo în drumeția de astăzi.”

Înainte să plecăm de pe vârf pozez toate chestiile care se văd de acolo: toți munții, toate localitățile. Și în albumul de pe site le-am dat denumiri ca la o lecție de geografie. Sper că astfel, tu, cititorul meu, vei ajunge să cunoști munții prin pozele mele.

Ajungem din nou La Răscruce. Coborâm în continuare. Pe traseu ne întâlnim cu un turist foarte bine echipat. Stăm puțin de vorbă. Este din Bistrița și s-a mutat recent la București. Este în explorare în munții Ciucaș: caută niște trasee pentru schi de tură și pentru parapantă. Interesante activități. Cu parapanta nu m-am dat niciodată, dar schi de tură am făcut atunci când mă pregăteam pentru cursul de ghid montan de la AGMR. Fain îi schiul de tură.

Ajungem la Șaua Gropșoarele. Intrăm din nou în pădure. Pădurea ne întâmpină cu un covor de conuri de brad și cu veșminte ruginii.

Ajungem în șaua Chirușcă.

“Fiecare Șa pe munte înseamnă o veste bună și una proastă. Vestea bună este că ai ajuns în ea. Vestea proastă este că începe o urcare.”

La 13:00 pozam Vârful Gropșoarele de la Cabana Vârful Ciucaș.

Ne așezăm la o masă pe terasă. Sunt mult mai multe mese în curtea cabanei decât erau atunci când am fost ultima dată. Oamenii de la cabană s-au pregătit pentru a servi turiștii acolo. Deh. Regulile covidiene privind restaurantele se aplică și pe munte.

Planul era să plecăm de acolo la ora 14 și asta ne-ar fi dat timp suficient de mult încât să ajungem pe vârf și să ne întoarcem lejer la mașină.

Dar… am făcut o greșeală.

Știi de unde vine denumirea Muntele Roșu? De la faptul că în primăvară-vară în proporție de 60 la sută el este acoperit de rododendron, de bujor de munte, așa cum îi zic localnicii.

Citisem că la cabana Vârful Ciucaș poți mânca clătite cu gem de rododendron și, cum nu am mâncat niciodată, când le-am zis colegilor povestea denumirii, evident toată lumea a vrut clătite cu rododendron.

Greșeala a fost că ne-am trezit să le comandăm după ce am mâncat ciorbele și nu de la început. Băiatul care ne servea la masă ne-a spus că nu au clătite, așa că am comandat papanași cu gem de bujor de munte. La cabana, pe terasă mai erau și alți turiști. Asta a făcut ca papanașii noștri să vină mai târziu decât ne-am plănuit. Noroc că erau delicioși. A meritat fiecare îmbucătură a excepției calorice pe care o făceam. Cică, carbo load înainte de cel mai înalt vârf din masiv :))

Bottom line: La 15 fără 10 am plecat de acolo. Bobiță a rămas la cabană.

Apropo: Remarcă mai jos în poze cum arăta cabana în 2007, acum 13 ani. Era în ruine. Acum este ca un hotel de lux la altitudine. Bună treaba au făcut proprietarii. Asemenea construcții care asigură confort aduc la altitudine oameni care nu au mai fost niciodată pe munte și îi pune în poziția în care să se îndrăgostească de creste.

O să las pozele să vorbească de aici, prieteni.

Am ajuns pe vârful Ciucaș la 16:00.

La 16:30 am început să coborâm, iar 18:50 eram la mașină, la Cabana Muntele Roșu. Chiar înainte să dispară soarele de tot. Și i-am dat bice pe coborâre ca să scoatem timpul ăsta.

Săptămâna aceasta urmează drumeția din Buila Vânturarița și cea din Postăvaru. Sper să prindem vreme frumoasă.

Atunci când, pe 15 mai, autoritățile ne-au dat din nou voie să circulăm între localități, mi-am luat un angajament față de mine:

Voi merge pe munte cel puțin o dată pe săptămână, să respir aer curat, să mă bucur de priveliști și să fac mișcare. Mă simt norocos să spun că de atunci și până acum, fie singur, fie cu colegi, am mers în peste 25 de drumeții.

Vă recomand să vă luați și voi un angajement asemănător. Fiecare zi pe munte este o zi câștigată.

Vă mulțumesc că sunteți aici, prieteni.

Până la următoarea postare aveți grijă de voi,
Sorin Rădan – Ghid Național Socializează cu Noi

Ce vezi de pe Vârful Gropșoarele?

Galeria Foto

Click AICI pentru a citi povestea acestei drumeții pe blog.

Ultimele articole

Ce zice comunitatea?

No comments to show.

Subiectele blog-ului

Este rândul tău: Lasă chiar acum un comentariu. Ce părere ai de ce ai citit mai sus?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *